Universitatea Cluj, echipa lui Neluțu Sabău, a pierdut pe terenul Oțelului, scor 0-1, în cea de-a 5-a etapă a play-out-ului in Superliga.
Dan Nistor, mijlocașul „șepcilor roșii”, a încasat o lovitură în plină figură și a fost transportat la spital.
În prelungirile meciului Oțelul – „U” Cluj, scor 1-0, Teles l-a lovit cu piciorul în față pe Dan Nistor, iar fotbalistul lui Neluțu Sabău a sfârșit cu nasul spart. Mijlocașul „șepcilor roșii” a primit îngrijiri medicale pe teren, iar ulterior a fost transportat la spital.
Deși sângera abundent, Dan Nistor nu și-a pierdut cunoștința și se pare că starea sa e sub control, potrivit informaților de la fața locului. În ciuda faultului dur, Teles a scăpat doar cu un cartonaș galben.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a sunat la spital pentru a afla starea lui Dan Nistor și se pare că accidentarea mijlocașului nu e tocmai gravă.
„Am și sunat la spital. Nu-i foarte grav, se putea accidenta foarte grav, nu știu exact, nu vreau să anticipez eu, așteptăm să vedem ce e cu adevărat. Sperăm să nu fie nimic grav.
E greu, am ajuns cu foarte puțini jucători în careu. Jucând cu același 11 am fost dominați, au avut ritm mai mult decât noi, asta e realitatea. E o situație care trebuie gestionată foarte bine, nu e ușor, cunosc foarte bine lucrurile, multe nu le pot spune.
Sunt aici să găsesc soluții, nu vinovați. Trebuie să facem o analiză atentă, alte echipe au puncte mai puține decât noi. În timpul jocului să avem mai multă personalitate, mai mult curaj.
Dacă la meciul de cupă am fost nemulțumit, astăzi am fost total nemulțumit. N-am avut ritm, obosiți, greoi. Am schimbat niște jucători care au acuzat niște probleme. Ceva se întâmplă, ceva nu e în regulă”, a declarat Neluțu Sabău după Oțelul – „U” Cluj 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER